Dezvăluirea făcută ieri referitoare la negocierile purtate între Ioan Niculae și acționariatul dinamovist pentru cumpărarea a minim 67% din Dinamo contra a șapte milioane de euro plus achitarea datoriilor clubului a stârnit valuri. Fanii „câinilor”, foștii jucători, dar și oameni care au făcut parte din conducerea clubului au dezbătut problema pentru ProSport.
Gloriile: „Să plece! Niculae e bun!”
Ion Pîrcălab, fost mare jucător la Dinamo, a întâmpinat extrem de încântat posibila venire a lui Niculae în „Groapă”, ca proprietar. „Ar fi bine să vină un om ca domnul Niculae pe care-l admir foarte mult. Niculae e potent financiar și e singurul care ar mai putea face ceva, să fie mână de fier. Le-a dat și bani, le plătește și datoriile, ce mai vor? Acum sunt trei acționari, dar dezbinați, sunt datorii. Normal ar fi să îi lase și pe alții, chiar dacă au avut și rezultate bune. Borcea e pe la Miami, Badea e cu calculatoarele”, a povestit plin de năduf Pîrcălab.
Fanii: „Vrem un proiect”
Mihnea Ionescu, unul dintre reprezentanții fanilor din Peluza „Cătălin Hîldan”, a expus ideea unui proiect serios: „Actualii acționari trebuie să își exprime clar proiectul pe care-l au pentru viitorul lui Dinamo și posibilitatea de a-l pune în practică, altfel ar trebui să lase pe altcineva sau să accepte un alt investitor alături de ei. Unul mai puternic financiar și cu un plan clar pentru binele lui Dinamo”.
Fostul acționar:”Nu-i văd plecând pe Badea și pe Borcea”
A treia opinie a venit din partea unui fost acționar, Vladimir Cohn, un om care a colaborat o vreme îndelungată în fruntea lui Dinamo cu Borcea și cu Badea. Verdictul e clar: cei doi n-au de gând să părăsească „haita”: „După atâția ani și după atâția bani băgați, nu prea îi văd eu pe Badea și pe Borcea să-și ia pachetele de țigări și să plece. Situația e foarte complicată pentru că problema e pe termen lung. Și din câte știu eu, nici pe Niculae nu-l dau banii afară din casă”.
„A fost o discuție cu domnul Niculae, dar nu s-a concretizat”, Cristian Borcea
„Nu prea îi văd pe Badea și pe Borcea să plece.Nici pe Niculae nu-l dau banii afară din casă”, Vladimir Cohn, fost acționar Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER